Pe parcursul lunii noiembrie, grupa mijlocie a fost familiarizată cu o parte din drepturile copiilor.
Am încercat să şi desenăm o parte din aceste drepturi, adică să le transpunem în imagini.
Cu cele mai reuşite desene, am organizat o expoziţie.
Convenţia privind Drepturile Copilului încorporează, mai mult decât oricare alt document, întreg spectrul drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale şi culturale, şi prevede o dezvoltare completă a potenţialului copilului într-o atmosferă de libertate, demnitate şi justiţie.
În Romania autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.18/1990, republicată, si ale celorlalte acte internaţionale în materie, la care Romania este parte.
1. Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.
2 Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
3. Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia, printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
4. Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
5. Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale.
6. Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.
7. Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii si nu poate fi constrans la o munca ce comporta un risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
8. Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala.
9. Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de resursele si de situatia in care se afla acesta si persoanele in intretinerea carora se gaseste.
10. Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva folosirii ilicite de stupefiante si substante psihotrope, asa cum sunt acestea definite de tratatele internationale in materie.
11. Copilul are dreptul la protectie impotriva oricarei forme de exploatare;
12. Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale.
13. Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale. Este interzisa orice actiune de natura sa afecteze imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala.
14 . Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
Parintii sau dupa caz alti reprezentanti legali ai copilului, persoanele care au in plasament copii precum si persoanele care prin natura functiei promoveaza si asigura respectarea drepturilor copiilor au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi in functie de varsta si gradul de intelegere al acestora precum si de a le permite sa-si exprime punctul de vedere, ideile si opiniile.
15. Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia sa asupra oricarei probleme care il priveste;
In orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani. Cu toate acestea poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani daca autoritatea competenta apreciaza ca audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei.
16. Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si religie.
Religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia; copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa-si aleaga singur religia.
17. Copilul are dreptul la libertate de asociere, in structuri formale si informale, precum si dreptul la libertatea de intrunire pasnica, in limitele prevazute de lege.
18. Copilul apartinand unei minoritati etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viata culturala proprie, la declararea apartenentei sale religioase, la practicarea propriei sale religii, precum si dreptul de a folosi limba proprie in comun cu alti membrii ai comunitatii din care face parte.
19. Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradande.
20. Copilul are dreptul la odihna si vacanta.
21. Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, neglijenta, abuz sau rele-tratamente.
22. Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai.
Copilul are dreptul sa fie crescut intr-o atmosfera de afectiune si de securitate materiala si morala.
23. Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea parintilor sai sau care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora, are dreptul la protectie alternativa.
24 . Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale;
Copilul este informat asupra drepturilor sale precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu